90 de minute în pielea unui spion

Aceasta este o ilustrare a glumei spusă de Putin în 2011, când încerca să atragă atenția asupra birocrației din Rusia, în timpul unei reuniuni în sudul Uralului.  

    De atunci și până acum, Mama Rusie condusă de Tătuca Putin au dat, neîndoielnic, un exemplu în legătură cu astfel de fenomene dăunătoare ce se termină în "ie" – birocrație, democrație, autonomie.

    Lăsând însă politica pentru alții, să vorbim despre celălalt subiect mai fascinant al glumei – spionii. 

    Fac parte, recunosc, din publicul care savurează o poveste bine regizată despre spioni super-inteligent, în super-formă-fizică și cu super-abilități de a jongla informații super- secrete. Bond, Illya Kuryakin, Napoleon Solo, "Taylor Shaw", Ethan Hunt – când visezi cu ochii deschiși că ești o variantă mai bună a ta, s-ar prea putea să te închipui în locul lor, sau să te gândești: ”Ce-ar face ei în locul meu”?
    Și cum n-am o decapotabilă în care să-mi vânture pletele, în timp ce fac viraje cu scârțâit de roți, și nici nu pot să spionez oameni nevinovați degeaba, am avut super-ideea de a încerca un Escape Room inspirat dintr-un caz de spionaj cât se poate de real, investigat de SRI în 2012. Conceptul Escape Room - de ”cameră încuiată” din care poți să evadezi doar dacă reușești să dezlegi în 60 de minute indiciile în lanț, ce te conduc la cheie – este în sine unul extrem de palpitant!     
    Dar a te pune în pielea unui spion adevărat, implicat într-un caz real de spionaj – aceasta a fost un regal al provocărilor, pe care-l voi așeza în Cartea celor 333 de Lucrurilor Musai de făcut înainte să sune ceasul :)! Și asta nu e tot, CAMERA cu pricina se află în aceeași clădire în care își avea sediul firma Ipromin (ai căror directori au fost acuzați de furnizare de informații sensibile rușilor) – transformat în actualul sediu al Escape my room .

    Așa că iată-mă, împreună cu o amică, la ”locul faptei”:

    Aflăm la un ceai și o cafea povestea cazului (cu dedesubturi ce nu au apărut în presă), chiar de la proprietarul clădirii – aceeași persoană ingenioasă și plină de umor care a conceput camera ”Capcana SRI”. Apoi ne suflecăm mânecile de spioni aspiranți și trecem la treabă.

    O dată intrat în cameră, povestea noastră, ca jucători, sună așa: ”Spionul rus a fost arestat la aeroport. Captura SRI: un laptop cu informații secrete, un stick cu hărți de interes național. SRI a sigilat sediul FIRMEI acuzate de spionaj și a întins o capcană celor care vor să pună mâna pe resursele României. Dacă accepți această provocare, trebuie să descifrezi capcanele SRI în mai puțin de o oră, altfel vei fi arestat!”    
    Timp de 60 de minute ne-am răsucit neuronii, descifrând puzzle-urile și indiciile lăsate în cameră pentru a rezolva, din aproape în aproape, combinația potrivită care să ne scape de ”arestul SRI”. Și după o oră de exersat nenumărați mușchi neuronali – atârnând într-o adictivă balanță între reușită – frustrare, am aflat următoarele lucruri despre mine și prietena mea:
1. nu suntem chiar material de spion – adică ne-au trebuit 90 de minute, la nivelul nostru de începători pentru a evada + vreo 4 indicii care să ne ajute atunci când ne-am blocat;
2. dar nu suntem nici cei mai jalnici spioni pe care Escape my room i-a găzduit, deci putem fi mândre de noi :);
3. eu și Aleca facem o echipă bună!
4. lucrurile ascunse la vedere, pe care reușim să le ignorăm în jurul nostru sunt incredibile!
5. iubesc jocurile de evadare și abia aștept să mă întorc și pentru cealaltă cameră: ”Harry Potter trials” apoi să încerc alte locații.
    În încheiere vreau doar să spun: - .-. .- .. . ... - . / .. -. .- .. -. - . / ... .- / ... ..- -. . / -.-. . .- ... ..- .-.. (voi traduce doar pentru cei curioși să afle ce înseamnă.)
   

    Așa că aștept comentariile voastre și recomandări de alte Escape Room-uri faine, dacă le-ați încercat :).

Dragonul din fața intrării în Escape my room e foarte curios

Volanul, bată-l vina

Bărbatul la volan

    Semnalele pe care și le transmit șoferii la drum m-au fascinat de când îl observam pe taică-meu cum conduce (pe vremea aceea, șoferii erau 99 % bărbați):

• aprins - stins farurile intermitent = "mașină de poliție cu radar în față" sau alteori – "iți acord prioritate"
• o mână ridicată ca pentru salut = "mulțumesc" sau "te rog, lasă-mă să trec" (…dacă e însoțit de ochii mari de cățeluș, de rigoare)
• un claxon scurt ="atenție, nea Gică!"
• un tiiiit apăsat = "înjurături cu spume" (… pe care dealtfel le poți și citi/ auzi cu intonație de pe buzele claxonistului). 

    La drum lung, le întâlneam, cu sfințenie, pe toate. Primele două îmi dădeau senzația înălțătoare că facem parte dintr-o comunitate foaaarte tare, de camarazi. Duelatul în claxoane mă agasa nespus, în copilărie ca și astăzi. (Ați observat cum toți claxoniștii înspumați știu, de când mama i-a făcut, că doar Ei au dreptate?)
    Din epoca de aur a copilăriei mele ca pasager, am scăpat cu doar două accidente în care au trebuit reparații serioase și cu o ușoară dependență de adrenalină – de la condusul regulat cu viteză mare și alte manevre care făceau întotdeauna călătoriile cu Olcit-ul familiei foarte interesante.
  Sexul frumos cunoaște prea bine toate ”beneficiile” serviciului de a fi ”conduse”. Numai că iată, ce întorsătură! Femeile au descoperit beneficiile acțiunii de a conduce! 

Femeia la volan

    O data ce femeile au deprins gustul puterii de a alerga cu enșpe la oră, în loc să tragă copilul de mână pe trotuar, al puterii de a căra cumpărăturile grele în portbagaj, în loc să le scoată la plimbare – ELE pot fi independente de ”șoferul tradițional al familiei” iar EL nu-și mai bate capul cu asta

     Atunci de ce sunt bărbații așa de porniți când observă o femeie la volan?

    Chiar și cel mai emancipat reprezentant al sexului tare așteaptă o ezitare cât de mică, Doamne ajută pentru o greșeală mai serioasă, care să-i confirme că femeile nu sunt făcute pentru a CONDUCE. Trebuie să-i înțelegem :). A fost corvoada și mândria lor de vreo 2 milenii încoace să-și asume aproape exclusiv conducerea substantivelor de genul feminin: o familie, o hoardă, o afacere, o țară, o companie etc.
    Mai mult, femeile și bărbații au, în majoritatea cazurilor, stiluri de condus diferite, ce rezultă în statistici diferite:

• EI își închipuie că sunt la manșa navetei lui Luke Skywalker - de unde rata mai mare de accidente fatale; 
• ELE conduc precum Cat Women…, dacă ea ar avea o mașină - de unde rata mai mare a "zgârieturilor". 

Lucruri musai de făcut la volan înainte să Sune Ceasul

      Eu am bifat luarea permisului de conducere de patru ani. Am și condus între timp, nu l-am ținut la naftalină. Și da, pot să-mi înfig mașina între alte două prin parcare laterală, dacă vreau. Și nu, nu-mi cad epoleții dacă dau prioritate celor oropsiți de soartă, care nu reușesc să iasă de pe o străduță fără prioritate.
    Așa că, momentan, mă preocupă doar două proiecte la volan:

• să conduc astfel încât să simt că fac parte dintr-o comunitate foaaarte tare, în care suntem camarazi – pentru că alegerea asta îmi face viața mai frumoasă și mai puțin periculoasă;
• să pot conduce cu cealaltă ”jumătate a mea” în mașină, fără să dea ochii peste cap nici măcar o dată. 

Gata am spus-o :).

Conduceți în siguranță!