Predarea lucrurilor oferite de ”Moș Nicolae” - Marti (intre 17,30-18 h), in Sun Plaza

  Îi aștept cu drag mâine, marti 13.12.2016, pe toți cei care s-au înscris la obiectele din articolul ” Moș Nicolae pentru un necunoscut ” și cărora le-am confirmat disponibilitatea - pentru a le înmâna lucrușoarele. 
   
  Întâlnirea va avea loc în Sun Plaza, între orele 17,30- 18h. 
  
  Mă găsiți la parter, în apropiere de intrarea principală - la insula cu fotolii ce se află vis-a-vis de magazinul Douglas. Dacă intrați pe la intrarea principală (dinspre Olteniței), luați-o înainte prin stânga, pe lângă Starbucks. 
  
  Vă rog să-mi confirmați fiecare dintre voi (preferabil din seara aceasta) dacă puteți ajunge mâine în intervalul menționat, printr-un comentariu la acest articol. Transmiteți-mi cu această ocazie și numele persoanei care va ridica obiectele. Pot prelungi așteptarea dacă este nevoie, între 17,30 - 18,15 h, însă vă rog să mă anunțați din timp dacă este nevoie.
  
  Iată încă o dată lista obiectelor și a viitorilor posesori: 

1. Geacă groasă C&A copii + 8. Mănuși de ski pentru copii  > Baridoi

9. Bijuuri și ceas + 7. Lenjerie bebe + câteva cărticele cartonate  > Kandy Man (Claudia)

4. Mașină pentru copii + 5. Geacă subțire 2-3 ani și jucării + 8. Mănuși de ski pentru copii  > meintower

6. Cărticele educative cartonate & jucărie din lemn  > Liviu Chelu/ Alexandra

2. Costum alb pentru serbare +  10. Jocuri educative  > Florin Iacob

Aștept confirmările vostre pentru întâlnirea de mâine. 

În cazul în care nu ajungeți mâine și nici nu mă anunțați ca să reprogramăm, voi redistribui obiectele doritorilor de la fața locului.

Numai bine :)

Moș Nicolae pentru un necunoscut

  

    M-aș simți minunat dacă aș putea dărui și eu ca Moș Nicolae!  

    Hmmm... Păi nimic nu mă împiedică :)! 

     Am început cu dulciurile din ghetele piticului meu. 
     Dar pot face ceva mai mult, mi se năzare mie, gândindu-mă la semnificația zilei de azi. Dacă mă uit bine, constat că am în preajmă suficiente lucruri ce-au fost utile la un anumit moment, dar care acum stau degeaba pe rafturi. Cum noi le-am folosit cu drag și grijă cât a fost vremea lor, este momentul acum să fie dăruite pentru a fi de folos în continuare. 
     Fiindcă am sortat destul de multe, le-am grupat după categoria de vârstă și scop în câteva pachete și vă voi afișa mai jos imaginea și descrierea lor. 

    Le dăruiesc din toată inima (adică sunt gratuite) - ca de la un om practic la altul. Așa că dacă vi se par utile, nu ezitati să-mi scrieți pe blog la rubrica de Comentarii, imediat desubtul acestui articol. 

    Predarea obiectelor se va face în Sun Plaza, București - la o dată și oră stabilite de comun acord, grupate exact așa cum le vedeți în fotografii.

     Imaginile sunt numerotate, ca să fie mai ușor de făcut referire la obiectele pe care le doriți. Am marea rugăminte ca atunci când îmi scrieți să treceți și numărul imaginii în comentariul dumneavoastră. Dacă vor fi mai multe cereri pentru același grup de obiecte și mă aștept să fie - o să vă rog să-mi descrieți, pe scurt, într-un mesaj privat, în ce măsură obiectele dorite vă sunt de ajutor, pentru a putea alege un destinatar final. Ordinea în care îmi scrieți este și ea importanta în oarecare măsură. 

     Aștept mesajele voastre în rubrica de comentarii de astăzi și până la finalul zilei de duminică (6 dec - 11 dec). Toată comunicarea va avea loc pe blog și pentru a o facilita, vă rog să vă înscrieți cu adresa de mail la rubrica: Follow by e-mail. Pe 13 decembrie voi anunța pe blog detaliile predării obiectelor.

      Un Sfânt Nicolae fericit :)!

 1. Geacă în dar (gratuit)

Geacă de iarnă C&A cu glugă și dublură detașabilă 104 cm (3-4 ani)

     

modalitatea de prindere a hanoracului

   
   Geaca are două componente: fâșul și un hanorac detașabil cu fermoar - care o face foarte utilă în 3 din 4 anotimpuri. 
   Iarna, copilul poate păstra doar hanoracul pe el în interior și întregul ansamblu în exterior. 
   Iar primăvara și toamna, când temperaturile pot varia mult în cadrul aceleiași zile, geaca poate fi folosită atât cu dublură cât și fără sau poate fi îmbrăcat doar hanoracul. 

2. Costum alb pentru serbare în dar (gratuit)

Costum de polar alb - fulg de nea, om de zăpadă, strumf al zăpezii, orice vreți voi :)

   Costumul este din polar alb - potrivit pentru vârsta de 3-4 ani și vine la pachet cu 2 căciulițe pentru aceeași vârstă.

3. Sac gros de dormit pentru bebe în dar (gratuit)

                                   Sac plușat de dormit - marimea 90 cm. Se transformă                                   în păturică și se prinde cu fermoar și capse

4. Mașină pentru copii în dar (gratuit)

Mașină pentru copii 2-4 ani

 Mașina este realizată din plastic dur, cu roți, volan și claxon funcționale, în stare foarte bună, cum se vede :).

5. Geacă subțire 2-3 ani și jucării în dar (gratuit)

Geacă de primăvară mărimea 104 cm, împreună cu diverse jucării potrivite în jurul vârstei de 3 anișori. 

6. Cărticele educative cartonate & jucărie din lemn în dar (gratuit)

Cărticele educative pentru 0 - 4 ani, cartonate & jucărie din lemn de împins cu rotițe

  - jucărie broscuță din lemn cu rotițe, de împins

  - Primele 100 de animale - carte cu CD
  - Nuța Albinuța
  - Numerele
  - Cars: Sounds
  - Fructele
  - Primele cuvinte

7. Lenjerie bebe în dar (gratuit)

Lenjerie bebe (păturici și alte accesorii)

- 2 păturici ( una tricotată, una de polar)- 1 suport înfășat cu elefănței
- 2 prosoape
- 1 babețică de cauciuc cu buzunar, 
-1 mănușă de baie, 
-4 scutece de finet și unul de bumbac decorat marinărește
-1 cărticică educativă cartonată: ”Numerele”
-1 cearșaf de pătuț

8. Mănuși de ski pentru copii în dar (gratuit)

mănuși de ski pentru copii - 14 ani

9. Bijuuri și ceas în dar (gratuit)

Ceas Yves Rocher și bijuterii din materiale neprețioase: broșe, coliere, seturi de cercei cu pandant, brățară

   Ceasul n-a mai fost folosit de câțiva ani, așadar îi trebuie schimbată bateria.

10. Jocuri educative în dar (gratuit)

Ochi de vultur, Puzzle cu 9 cuburi - Animale

Rezoluția mea de 6 Decembrie, ca lucru musai de făcut înainte să sune ceasul: 
voi face o tradiție ca de fiecare Moș Nicolae să trec prin lucrurile în plus și să le găsesc folos alături de un alt stăpân, care să le prețuiască așa cum le-am prețuit și noi :).
   

90 de minute în pielea unui spion

Aceasta este o ilustrare a glumei spusă de Putin în 2011, când încerca să atragă atenția asupra birocrației din Rusia, în timpul unei reuniuni în sudul Uralului.  

    De atunci și până acum, Mama Rusie condusă de Tătuca Putin au dat, neîndoielnic, un exemplu în legătură cu astfel de fenomene dăunătoare ce se termină în "ie" – birocrație, democrație, autonomie.

    Lăsând însă politica pentru alții, să vorbim despre celălalt subiect mai fascinant al glumei – spionii. 

    Fac parte, recunosc, din publicul care savurează o poveste bine regizată despre spioni super-inteligent, în super-formă-fizică și cu super-abilități de a jongla informații super- secrete. Bond, Illya Kuryakin, Napoleon Solo, "Taylor Shaw", Ethan Hunt – când visezi cu ochii deschiși că ești o variantă mai bună a ta, s-ar prea putea să te închipui în locul lor, sau să te gândești: ”Ce-ar face ei în locul meu”?
    Și cum n-am o decapotabilă în care să-mi vânture pletele, în timp ce fac viraje cu scârțâit de roți, și nici nu pot să spionez oameni nevinovați degeaba, am avut super-ideea de a încerca un Escape Room inspirat dintr-un caz de spionaj cât se poate de real, investigat de SRI în 2012. Conceptul Escape Room - de ”cameră încuiată” din care poți să evadezi doar dacă reușești să dezlegi în 60 de minute indiciile în lanț, ce te conduc la cheie – este în sine unul extrem de palpitant!     
    Dar a te pune în pielea unui spion adevărat, implicat într-un caz real de spionaj – aceasta a fost un regal al provocărilor, pe care-l voi așeza în Cartea celor 333 de Lucrurilor Musai de făcut înainte să sune ceasul :)! Și asta nu e tot, CAMERA cu pricina se află în aceeași clădire în care își avea sediul firma Ipromin (ai căror directori au fost acuzați de furnizare de informații sensibile rușilor) – transformat în actualul sediu al Escape my room .

    Așa că iată-mă, împreună cu o amică, la ”locul faptei”:

    Aflăm la un ceai și o cafea povestea cazului (cu dedesubturi ce nu au apărut în presă), chiar de la proprietarul clădirii – aceeași persoană ingenioasă și plină de umor care a conceput camera ”Capcana SRI”. Apoi ne suflecăm mânecile de spioni aspiranți și trecem la treabă.

    O dată intrat în cameră, povestea noastră, ca jucători, sună așa: ”Spionul rus a fost arestat la aeroport. Captura SRI: un laptop cu informații secrete, un stick cu hărți de interes național. SRI a sigilat sediul FIRMEI acuzate de spionaj și a întins o capcană celor care vor să pună mâna pe resursele României. Dacă accepți această provocare, trebuie să descifrezi capcanele SRI în mai puțin de o oră, altfel vei fi arestat!”    
    Timp de 60 de minute ne-am răsucit neuronii, descifrând puzzle-urile și indiciile lăsate în cameră pentru a rezolva, din aproape în aproape, combinația potrivită care să ne scape de ”arestul SRI”. Și după o oră de exersat nenumărați mușchi neuronali – atârnând într-o adictivă balanță între reușită – frustrare, am aflat următoarele lucruri despre mine și prietena mea:
1. nu suntem chiar material de spion – adică ne-au trebuit 90 de minute, la nivelul nostru de începători pentru a evada + vreo 4 indicii care să ne ajute atunci când ne-am blocat;
2. dar nu suntem nici cei mai jalnici spioni pe care Escape my room i-a găzduit, deci putem fi mândre de noi :);
3. eu și Aleca facem o echipă bună!
4. lucrurile ascunse la vedere, pe care reușim să le ignorăm în jurul nostru sunt incredibile!
5. iubesc jocurile de evadare și abia aștept să mă întorc și pentru cealaltă cameră: ”Harry Potter trials” apoi să încerc alte locații.
    În încheiere vreau doar să spun: - .-. .- .. . ... - . / .. -. .- .. -. - . / ... .- / ... ..- -. . / -.-. . .- ... ..- .-.. (voi traduce doar pentru cei curioși să afle ce înseamnă.)
   

    Așa că aștept comentariile voastre și recomandări de alte Escape Room-uri faine, dacă le-ați încercat :).

Dragonul din fața intrării în Escape my room e foarte curios

Volanul, bată-l vina

Bărbatul la volan

    Semnalele pe care și le transmit șoferii la drum m-au fascinat de când îl observam pe taică-meu cum conduce (pe vremea aceea, șoferii erau 99 % bărbați):

• aprins - stins farurile intermitent = "mașină de poliție cu radar în față" sau alteori – "iți acord prioritate"
• o mână ridicată ca pentru salut = "mulțumesc" sau "te rog, lasă-mă să trec" (…dacă e însoțit de ochii mari de cățeluș, de rigoare)
• un claxon scurt ="atenție, nea Gică!"
• un tiiiit apăsat = "înjurături cu spume" (… pe care dealtfel le poți și citi/ auzi cu intonație de pe buzele claxonistului). 

    La drum lung, le întâlneam, cu sfințenie, pe toate. Primele două îmi dădeau senzația înălțătoare că facem parte dintr-o comunitate foaaarte tare, de camarazi. Duelatul în claxoane mă agasa nespus, în copilărie ca și astăzi. (Ați observat cum toți claxoniștii înspumați știu, de când mama i-a făcut, că doar Ei au dreptate?)
    Din epoca de aur a copilăriei mele ca pasager, am scăpat cu doar două accidente în care au trebuit reparații serioase și cu o ușoară dependență de adrenalină – de la condusul regulat cu viteză mare și alte manevre care făceau întotdeauna călătoriile cu Olcit-ul familiei foarte interesante.
  Sexul frumos cunoaște prea bine toate ”beneficiile” serviciului de a fi ”conduse”. Numai că iată, ce întorsătură! Femeile au descoperit beneficiile acțiunii de a conduce! 

Femeia la volan

    O data ce femeile au deprins gustul puterii de a alerga cu enșpe la oră, în loc să tragă copilul de mână pe trotuar, al puterii de a căra cumpărăturile grele în portbagaj, în loc să le scoată la plimbare – ELE pot fi independente de ”șoferul tradițional al familiei” iar EL nu-și mai bate capul cu asta

     Atunci de ce sunt bărbații așa de porniți când observă o femeie la volan?

    Chiar și cel mai emancipat reprezentant al sexului tare așteaptă o ezitare cât de mică, Doamne ajută pentru o greșeală mai serioasă, care să-i confirme că femeile nu sunt făcute pentru a CONDUCE. Trebuie să-i înțelegem :). A fost corvoada și mândria lor de vreo 2 milenii încoace să-și asume aproape exclusiv conducerea substantivelor de genul feminin: o familie, o hoardă, o afacere, o țară, o companie etc.
    Mai mult, femeile și bărbații au, în majoritatea cazurilor, stiluri de condus diferite, ce rezultă în statistici diferite:

• EI își închipuie că sunt la manșa navetei lui Luke Skywalker - de unde rata mai mare de accidente fatale; 
• ELE conduc precum Cat Women…, dacă ea ar avea o mașină - de unde rata mai mare a "zgârieturilor". 

Lucruri musai de făcut la volan înainte să Sune Ceasul

      Eu am bifat luarea permisului de conducere de patru ani. Am și condus între timp, nu l-am ținut la naftalină. Și da, pot să-mi înfig mașina între alte două prin parcare laterală, dacă vreau. Și nu, nu-mi cad epoleții dacă dau prioritate celor oropsiți de soartă, care nu reușesc să iasă de pe o străduță fără prioritate.
    Așa că, momentan, mă preocupă doar două proiecte la volan:

• să conduc astfel încât să simt că fac parte dintr-o comunitate foaaarte tare, în care suntem camarazi – pentru că alegerea asta îmi face viața mai frumoasă și mai puțin periculoasă;
• să pot conduce cu cealaltă ”jumătate a mea” în mașină, fără să dea ochii peste cap nici măcar o dată. 

Gata am spus-o :).

Conduceți în siguranță!

Despre Vocile fericirii și despre Celelalte Voci

   

         Astăzi dimineață a pornit din nou. Se declanșează uneori, ca la comanda unui hacker diabolic în Matrix. Este Vocea Aceia Enervantă, care trage de copil să se facă gata pentru grădiniță și-l sâcâie, până când puiul de om se răzvrătește, făcând exact pe dos, sau își târăște capul pufos deasupra picioarelor, în semn de grevă. 

    Atât este de ajuns combustibil pentru ca vocea să crească! Devine o forță care circulă prin toată casa, ca un curent electric. Nimic nu e destul de repede sau suficient de bine făcut. 

    Sunt consternată pe dinăuntru de această voce, uimită de cât de mult îmi displace – amintindu-mi de ceea ce uram la părinții mei – și sunt nerăbdătoare să găsesc butonul de STOP. Vreau să mă opresc. Dar nu pot. Este ca un automat necruțător, un program viral ce s-a instalat nu-știu-când și încetează-nu-știu-cum. 

    Într-un final, soțul meu găsește parola corectă de dezactivare. Și mă preschimb din nou în om. Este minunat când oamenii care țin unii la alții înțeleg cum să-și dezactiveze reciproc ”malware-urile” comportamentale. 

     

     Astăzi întâmplarea mă pune ceva mai mult pe gânduri, pentru că astăzi nu m-am oprit singură. Și pentru prima dată realizez că este un lucru la care vreau să găsesc leac, MULT ÎNAINTE SĂ SUNE CEASUL.

    Cu toții avem mai multe voci în interior, care ne vorbesc mai tare sau mai încet și ne ghidează acțiunile. Și dacă am putea regla volumul lor în funcție de cât de benefice sunt pentru viața noastră, am fi niște oameni fericiți. Dacă stau să mă gândesc câte voci m-au făcut fericită atunci când le-am ascultat, ar trebui să dau volumul la maxim vocii jucăușe, celei creative și celei iubitoare. 

    Și așa găsesc răspunsul la dilema mea: cel mai simplu fel de a da volumul încet vocii bestiuțelor (nerăbdare, înverșunare, nesiguranță, ....) este să-mi amintesc nefericirea pe care mi-o produc după ce le ascult. 

 

Când ascult vocea jucăușă

 

Când ascult vocea iubitoare

 

Când ascult vocea creativă

    

Un grațios exercițiu de antreprenoriat

   

   M-am gândit și eu, ca tot omul, cum ar fi să mă apuc de un business, să muncesc pentru el și să-l fac să crească. Așa că, muritor de rând fiind, urmăresc știrile despre finanțările europene, încercând să înțeleg în ce fel aș putea beneficia de una pentru un start-up. 

   Am trecut de pielea de găină pe care mi-o provoacă lecturile cu acronime necunoscute, gen: MFE, POCU, POR, AFIR, FEDR (găsiți multe asemenea la sursă ), ca să mă informez. Dar mi-am dat seama că cel mai bine pot să înțeleg ce înseamnă să devii antreprenor, de la cineva care a trecut prin proces. Și iată-mă-s cu ocazia de a vorbi cu Tea Vasilescu și Lucia Roșca despre tânărul brand vestimentar pe care l-au fondat - Picabu . Cum mi se pare o poveste cu grozav de multe învățăminte, am decis s-o împărtășesc și altora, încercați de același spirit antreprenorial. Multe mulțumiri Teei și Luciei pentru timp și bună-voință!

Dedesubtul rochiilor

Picabu, Rochie Guerilla Girl

Test - fulger înainte să clipești:

   Tu ai decide să dai click pe rochia aceasta?

Sau ai ignora-o și ai trece mai departe?

   La această întrebare simplă se rezumă șansa de a câștiga un client pe Internet. Până la a fi însă acel norocos participant la războiul de gherilă dintre magazinele online, ai de bătut o cale lungă de la idee și până la viitorul client fericit. Este un drum pe care mulți se împotmolesc și puțini răzbesc.

   Să luăm exemplul ținutei din imagine, disponibilă online – creația tânărului brand vestimentar Picabu despre care vă spuneam. Acesta a fost înființat la începutul anului 2016 de către: Tea Vasilescu – Innovation Manager la Hochland, cu o experiență solidă de cercetare de piață în spate, în colaborare cu Lucia Roșca – talentata fashion designer a creațiilor Picabu, care și-a urmărit până de curând pasiunea pentru design în paralel cu cariera de Brand Manager la Paravion.
   Iată, în puține cuvinte, povestea plină de aventură și adrenalină a tinerei întreprinderi creative, așa cum am înțeles-o de la minunatele femei care i-au dat viață:

Pasul 1: Travaliul înființării unei firme, cu toate trebulațiile întocmirii unui plan de afaceri și obținerea unei cofinanțări prin fonduri europene, mai precis din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
   Trecând peste procesul ”a fi sau a nu fi” (ce fel de business pornesc? primesc finanțare sau nu primesc?) ajungem la emoția anunțului oficial: ”Au venit în sfârșit fondurile!” Cu 6 luni întârziere! Așadar, investițiile pentru atelier au fost făcute în cea mai mare urgență, pentru că altfel s-ar fi pierdut finanțarea. Cel mai dificil în această etapă, ne spune Tedora, au fost ”deciziile în situații de maximă incertitudine. Practic, până în prima săptămână din decembrie 2015, nu știam dacă vom face ceva. La sfârșit de decembrie aveam deja toate achizițiile făcute. Deși nu aveam un punct de lucru – a trebuit să angajăm oamenii – greu de găsit după criteriile din acordul de finanțare primit, pentru că majoritatea persoanelor cu calificare reală în domeniu sunt mai în vârstă decât citeriile impuse.”
   Tea a fost cea care a inițiat proiectul, așa că am fost curioasă dacă au existat clipe în care a simțit c-o să renunțe. Iată ce mi-a răspuns: ”Foarte multe. Mai ales la început, când trebuia să pierd nopți la rând completând acte în loc să gândesc concret ce urmează să facem. Am continuat pentru că o șansă asemănătoare mă gândeam că nu vom mai avea niciodată... Și cred că am continuat pentru că încă aveam energie... Și speranță. Am învățat foarte multe despre limitele mele. Cele pe care le am, dar nu le cunoșteam și... Chiar mai interesant de atât, cele pe care credeam că le am, dar s-a dovedit că erau mult mai departe decât îmi imaginasem.”

Iar acum poți să tragi adânc aer în piept, pentru că urmează restul epopeii.

Pasul 2: Primele demersuri de închegare a unui brand și a unei imagini de brand coerente.
   Lucia a preluat, bineînțeles, frâiele în etapa de branding, alături de câțiva colaboratori de încredere. Abia acum putem vorbi de nașterea propriu-zisă a brandului Picabu. Haideți să facem cunoștință cu acesta:
   ”La Picabu ne jucăm mult, și când spunem că ne jucăm, nu ne referim neapărat la hainele noastre, care pot fi și serioase, ci la felul în care vrem să ne perceapă oamenii care se uită la noi: suntem hedoniste, dar nu obsedate de o viață toată roz; suntem zvelte, dar știm că asta nu e ceva fizic, ci mai curând ceva mental; știm să seducem, dar n-avem nevoie să provocăm.
   Picabu nu lucrează cu stereotipuri, nu caută inspirația în reviste și în lumea celebrităților, ci în femeile minunate care ne trec pragul. S-ar putea ca hainele din colecțiile noastre să vă îmbrace perfect, dar dacă nu, tot ce trebuie să faci e să vii la noi și să îți facem ceva pe măsură. Pe măsura frumuseții și eleganței tale.”

Showroom-ul Picabu

   Frumos, nu :) ? Ține-te de acest zâmbet pentru că urmează LUPTA!

Pasul 3: Începe producția și vânzarea propriu-zisă. Aici sunt două mari probleme de rezolvat pentru ca o afacere de producție cu vânzare online să supraviețuiască, plătindu-și dările, materia primă și salariile: Cum reușim să producem eficient? Cum facem clienții să vină la noi? Să vedem cum s-au descurcat Tea și Lucia cu ele.
   Ca designer, Lucia este cea care aduce la viață creaţiile Picabu și tot ea este cea care a atras primele cliente, care îi apreciau deja viziunea estetică. Apoi, prin promovare și parteneriate cu alte magazine online, numărul comenzilor a început să crească și banii au început să vină. În curând, Picabu promite să devină sustenabil. Trebuie spus că munca unui designer nu se oprește doar la design într-o mică afacere, iar Lucia și-ar dori să poată aloca mai mult din timpul său laturii creative. De fapt dragostea pentru creație a determinat-o de curând să îşi încheie cariera de Brand Manager, pentru a se dedica în totalitate celei de designer: ”Când o să simt că am făcut tot ce se putea face pe marketing la Paravion, o să pot pune împăcată toată această parte într-un sertar şi mă voi focusa doar pe haine.”
   Provocarea cea mai dificilă de business la acest moment, ca în cazul majorității micilor afaceri la început, este cash flow-ul (diferența dintre încasările și plățile curente) – problemă care și duce la disparația multor dintre tinerele start-up-uri. Deficitul de cash-flow vine de la distanța dintre producție și încasarea banilor – ca exemplu, sunt magazine online partenere Picabu care întârzie cu plata produselor vândute peste o lună și jumătate. Mai mult decât atât, trebuie găsit un echilibru între resursele de producție disponibile pe de o parte, costurile de producție pe de altă parte și cererea propriu-zisă. Pentru că atelierul face atât haine pe comandă (foarte costisitoare ca timp), cât și creații vestimentare în serie limitată (maxim 10 unități per model), este cu atât mai dificil să gândești un management de producție eficient.

   În încheiere, am întrebat cele două jumătăți care fac să bată tânăra inimă a Picabu dacă au vreun sfat pentru antreprenorii aspiranții și iată ce au răspuns ele:

Lucia:
   ”Să știe că nu există o ”Mare carte a Cunoașterii” cu care te naşti în braţe și e normal ca la început să nu știi, să te lovești de lucruri. Înveţi iar data viitoare va fi mai puțin dureros.”
   ”Nu poți să deschizi o afacere într-o doară, este nevoie de mult pragmatism și focus pe lucruri cu adevărat importante.”
   ”Pentru designerii la început de drum: acordă-ţi timp şi spaţiu şi înţelegere, să te joci până îți definești stilul, estetica. Fii exigent cu tine însuţi, dar nu aspru. Pentru că e o continuă explorare şi altfel rişti să te epuizezi din prima clipă.”

Tea:
   ”Să-și pună toate ouăle într-un singur coș, apoi să nu scape coșul din vedere nici o clipă! Să estimeze foarte bine cheltuielile, să discute cu alții din branșă, să facă planuri pe mai multe scenarii: și de cheltuieli, și de sustenabilitate (chiar dacă nici unul nu o să se întâmple - și cel mai probabil asta va fi situația - dar măcar îi oferă o flexibilitate mentală). E important să-ți dai seama că poți muta coșul cu ouă. După ce estimează foarte bine cheltuielile, să adauge 30% pentru neprevăzut.
   Apoi, la nivel personal, să facă ceva în care crede, care să-l bucure suficient încât sacrificiile să i se pară un mizilic și să-și stabilească clar ordinea priorităților.
   Să nu se bazeze pe faptul că se va putea susține doar din relațiile lui: să aibă un plan pentru găsirea continuă de clienți noi, să investeacă în promovare, să nu facă "cadouri" și să nu arunce "good money after bad money" (bani buni după bani pierduți într-o investiție proastă). Este important să iți păstrezi flexibilitatea, să știi că ai mereu o alegere - chiar dacă la prima vedere te simți constrâns.” 

        

                                   

                                   Și-am încălecat pe-o șa

                                   Și v-am spus poveste-așa.

                                   Spor în antreprenoriat!

Ucenic în arta vindecării, schimb tolbă mică pentru una mai mare

    Febra este bună. Până la un punct.

    Privind cu ochi de microscop ce se întâmplă într-un corp invadat de popoare migratoare invizibile, pe care le resimțim ca boală, aș vedea probabil un câmp de luptă incendiat. Febra pârjolește armatele microbiene dinăuntrul nostru și ajută celulele albe să se înmulțească pentru a curăța intrușii. Ca răspuns imun al corpului în stare de asediu, febra impune ”legea marțială” eficient.
    Dar oamenii o opresc adeseori cu paracetamoale înainte să-și facă treaba sau să devină periculoasă – din frică ori comoditate. E ca și cum ai dezactiva fire-wall-ul și ai pofti armatele infecțioase de minioni malefici să prolifereze nestingherite: ”Poftiți băieți, poftiți!”
    

    Care e legătura dintre povestea cu boala și lucrurile musai de făcut înainte să sune ceasul?

    Păi simplul fapt că am ajuns la epifania că febra nu este doar un bau-bau periculos, ci poate fi un aliat, sau că de alergiile comune scapi cu câteva picături de macerat de coacăz, că bitterul medicinal și sarea încălzită sunt cei mai buni prieteni ai omului pe vreme rece, alături de restul remediilor prietenoase pe care le-am adăugat în tolba mea – lucrurile acestea mi-au adus beneficii mult mai mari decât ascultând de medici care prescriu antibiotice la orice răceală.

    Dap, eu sunt vraciul familiei pentru toate neplăcerile mucoase, înțepenite, scărpinăcioase etc. cu care suntem binecuvântați rând pe rând. Uite așa a ajuns "tolba mea de vraci" să geamă de știință! Ce misiune poate fi mai serioasă decât să-mi perfecționez cunoștințele pentru astfel de zilele negre și nopți albe? 

   Dar cel mai important lucru pe care l-am realizat după un timp, pe propria-mi piele, este că bolile se instalează de multe ori în culcușul pe care-l pregătim cu grijă pentru ele - prin ignorarea semnalelor propriului corp, a nevoilor noastre, prin tergiversarea rezolvării conflictelor în care ne angrenăm și care încep la un moment dat să se manifeste fizic.

Mă las de cafeaua cu frică și cresc un copil curajos

     

 

    Hai să bem niște cafea cu frică împreună: m-am trezit (teamă să nu întârzii); am dus copilul la școală/ grădi (teamă să nu pățească ceva rău cât timp nu-l pot ajuta); sunt la muncă (teamă că n-o să termin la timp proiectul la care lucrez sau că nemulțumesc pe X); adăugați voi restul…

     Mai demult am folosit rezolvări directe și drastice, care implică vânătăi – m-am apucat de arte marțiale și m-am bătut cu fricile mele. Mai dădeam eu, mai dădeau și ele – până când am crescut destul ca să duc bătăliile astea doar în mintea mea. La majoritatea temerilor am acum un leac simplu când mă mai trag de mânecă. Mă gândesc: ”Ei și ce se poate întâmpla în cel mai rău caz?” Iar răspunsurile mă fac să pufnesc în râs și să-mi văd în continuare liniștită de viață. 

     Doar cu o specie aparte de temeri, întrebarea are efect fix pe dos: ”Ei și ce se poate întâmpla, în cel mai rău caz , dacă-l pierd pe piticul meu din ochi câteva minute?” Răspuns cu scenarii apocaliptice. ”Ei și ce se poate întâmpla, în cel mai rău caz , dacă o să pice de pe fierătania aia?” Răspuns de coșmar care implică sistemul sanitar.

    Până într-o zi, când o întâmplare m-a ajutat să pun Întrebarea Care Contează.
    Acum un an și jumătate se făcea că ne aflăm într-un parc Bucureștean cu tot tacâmul: platforme cu tuburi mai mult sau mai puțin răsucite, topogane, locuri de cățărat, tartan încins.
     Și iată cum un tată relaxat își mână plodul, îndeaproape, la locul de joacă. Apoi privește la fel de relaxat cum băiatul său îi dă un neașteptat avânt odraslei mele din învârtitoare, care-l face grămadă pe jos. Intenția celuilalt băiat de a-mi trânti copilul este evidentă, iar tatăl său ar fi avut suficient timp să-l oprească.
     În vreme ce-mi adun de pe jos piticul cu lacrimi de crocodil, mă mir că furia care explodează în mine nu-l face țăndări din priviri pe Tătăl X … Apoi aud replica lui cu rânjetul de rigoare, ce urmează să-mi schimbe definitiv viziunea despre educarea pentru viață a copilului meu:
     ”Ar trebui să stați mai aproape de el, nu știți niciodată ce se poate întâmpla!” Ceea ce mă lasă cu gura căscată ceva mai mult decât este civilizat.
     Încerc să-mi traduc cuvintele, să mă asigur că am înțeles bine: ….adică ar trebui să fiu pregătită tot timpul să-mi ajut copilul de pe jos, ori de câte ori un alt ”copil - cutremur” mi-l dărâmă; probabil deoarece ”copiii - cutremur” sunt scutiți de la educație non-violență și sunt crescuți tocmai pentru a-și dezvolta optim potențialul intimidant – destructiv. Fiind așa o resursă rară și folositoare societății, ei trebuie ajutați să crească liberi și încurajați să se antreneze pentru a călca peste alții când se fac mari.    

VOI V-AȚI ÎNTREBAT VREODATĂ: ”CE SE POATE ÎNTÂMPLA, ÎN CEL MAI RĂU CAZ, DACĂ ÎMI VOI LĂSA COPILUL SĂ CREASCĂ PLIN DE FRICI? CUM SE VA DESCURCA ÎN FAȚA OAMENILOR - CUTREMUR ATUNCI CÂND NU VEȚI MAI FI LÂNGĂ EI? ”

Eu știu ce am de făcut acum...

Cum poate un om să prindă aripi

    Mă uit timp de vreo 4 semafoare din mașină la pietonii care trec pe trotuar. Universul e milostiv și reușesc să depășesc intersecția la al cincilea semafor. În euforia momentului, mă înfig în accelerație, doar ca să fac în secunda doi să zboare toate lucrurile, din spatele mașinii înspre parbriz. Dar măcar reușesc să evit tupeistul băgăreț, care probabil că nu vedea prea bine, bietul om, din cauza muzicii care-i bubuia in mașină.
    Și atunci mă lovește o viziune! Nemaipomenită! O lume în care oamenii se dau pe tiroliana sau cu parapanta până la muncă și până acasă, zburând pe deasupra orașului cu servieta în mână, cu punga de cumpărături sub braț. Lumina este aurie, aerul – respirabil și în liniștea orașului se aude doar fâșâitul discret al "zborului".

    Așa că următorul în concediu am vorbit cu niște oameni frumoși și inimoși din Târgu Mureș (trăiască Mures Fly!) care s-au deplasat cu tot echipamentul pâna pe langă Sovata. 
    Închipuiți-vă un platou, pe alocuri cu porumb, miriște întinsă și oi. Oprit pe marginea drumului pietruit – un mare mosor urcat într-o camionetă întinde două șufe (cabluri foarte rezistente), care par că nu se mai termină. Am aflat apoi că erau întinse pe o distanță de 1 km. 
     De aici trebuie să ajungem la locul de decolare - o parte cu mașina, o parte pe jos. Zsiga, instructorul, ne întâmpină zâmbitor și de un calm impertubabil (genul de om pe care l-ai urma până peste buza unei prăpăstii, pentru că sigur știe ce face și are un plan). Pornim împreună peste câmp, către locul unde se termină șufele. Parapanta va fi legată de șufă și se va înălța, din alergare, cu ajutorul mosorului. Cum jumătatea mea și cu mine formăm un întreg care nu știe boabă despre pilotat parapanta, va fi un zbor în tandem cu instructorul.

     Trecem de ”cânii” ciobanilor – vreo 20 cel puțin – dar inteligenți și antrenați în a nu se obosi cu non-pericole pentru turmă… Cu excepția unuia – cel mai mic și mai gălăcios din haită. Cu mult umor și răbdare, întâlnirea cu dulăii devine o poantă bună în întreaga aventură.
     Până echipamentul este instalat, este timp să înălțăm un zmeu cu piticul nostru, pentru că vântul este numai bun și tati îl liniștește în privința zborului. Avem răgaz să admirăm dealurile mioritice care înconjoară platoul, înverzite și atât de rotunde, că te îmbie să te rostogolești pe ele la nesfârșit!
     Urmează un scurt instructaj cu 3 puncte principale: 1. nu te opri din alergat până nu ești în aer; 2. nu atinge declanșatorul care eliberează șufa de harnașament decât atunci când instructorul dă OK-ul; 3. la aterizare, aleargă - aleargă - aleargă!
    Zsiga cere acordul Autorității de Zbor (asta e ceva nou și palpitant! MIG-urile nu vor veni să ne doboare – pfau, este o ușurare!) 

    Șufa e întinsă pe mosor, cei doi zburători sunt gata. Vă las pe voi să vedeți ce a urmat, dând click pe link:

aripi de parapanta

333 de lucruri înainte să Sune Ceasul

   Ai trecut de 33 de ani și - după epuizarea drogului tinereții veșnice, a credinței în miracole și super-eroi - acum e limpede că, într-o zi, vei muri și tu. Precum toți ceilalți oameni. Este chiar singurul lucru pe care te poti baza cu desăvârșire! Doamna cu Coasa începe să cosească și în jurul tău iar ceea ce ”li se poate întâmpla doar altora”, devine deodată real pentru tine.

    Ah, chiar și dacă cei de la Google reușesc să spargă codul imortalitatii prin proiectul Calico, poți fi în continuare sigur că nu ești pe lista lor de beneficiari! Doar un mic procent va evolua în următoarea specie de hominizi, continuând să conducă lumea peste veacuri, în vreme ce viața muritorilor de rând va fi reglementată ca mai înainte de factorii cu care ne-am obișnuit să facem ping-pong: îmbătrânire, boli, războaie, vicii și alți prieteni agasanți ai acestora.

    Nu e loc de deprimare aici! Deprimarea consumă timp, e lipicioasa și atârnă greu! Poate e loc totuși de o criză mică de nervi ca să ne descărcăm. M**A  M***I  EI  DE  V***Ă! 
   VIAȚA E SCURTĂ și să pierzi timpul este un păcat capital. Hai să rezolvăm atunci dilema filosofică scurt și să trecem mai departe la restul valoros al vieții noastre: Dacă fiecare om are înăuntrul său un ceas programat să se oprească într-o anumită zi, la o anumită oră și nu poate face mare lucru în legătură cu variabila ”CÂND se va termina”, are în schimb libertate în a decide ”CUM își va trăi viața”.

    Așadar dedic acest blog celor 333 de lucruri pe care îmi propun să le fac înainte să nu mai pot să le mai fac. Și îmi scot pălăria în fața celor care le-au făcut înaintea mea, le vor face împreună cu mine sau după mine – în semn de solidaritate cu acceași cauză: Să trăiesc eu viața, înainte să mă trăiască ea pe mine și să râd cu poftă în fața Inevitabilului. Pentru că umorul este ultima arma a celui dezarmat.

       
 P.S.: De ce 333?

Pentru că îmi place cifra 3. Și am învățat la școală  că este un număr magic în literatură. Așa că poate devine super-extra-nemaipomenit de magic dacă repet cifra 3 de 3 ori.