Cum poate un om să prindă aripi

    Mă uit timp de vreo 4 semafoare din mașină la pietonii care trec pe trotuar. Universul e milostiv și reușesc să depășesc intersecția la al cincilea semafor. În euforia momentului, mă înfig în accelerație, doar ca să fac în secunda doi să zboare toate lucrurile, din spatele mașinii înspre parbriz. Dar măcar reușesc să evit tupeistul băgăreț, care probabil că nu vedea prea bine, bietul om, din cauza muzicii care-i bubuia in mașină.
    Și atunci mă lovește o viziune! Nemaipomenită! O lume în care oamenii se dau pe tiroliana sau cu parapanta până la muncă și până acasă, zburând pe deasupra orașului cu servieta în mână, cu punga de cumpărături sub braț. Lumina este aurie, aerul – respirabil și în liniștea orașului se aude doar fâșâitul discret al "zborului".

    Așa că următorul în concediu am vorbit cu niște oameni frumoși și inimoși din Târgu Mureș (trăiască Mures Fly!) care s-au deplasat cu tot echipamentul pâna pe langă Sovata. 
    Închipuiți-vă un platou, pe alocuri cu porumb, miriște întinsă și oi. Oprit pe marginea drumului pietruit – un mare mosor urcat într-o camionetă întinde două șufe (cabluri foarte rezistente), care par că nu se mai termină. Am aflat apoi că erau întinse pe o distanță de 1 km. 
     De aici trebuie să ajungem la locul de decolare - o parte cu mașina, o parte pe jos. Zsiga, instructorul, ne întâmpină zâmbitor și de un calm impertubabil (genul de om pe care l-ai urma până peste buza unei prăpăstii, pentru că sigur știe ce face și are un plan). Pornim împreună peste câmp, către locul unde se termină șufele. Parapanta va fi legată de șufă și se va înălța, din alergare, cu ajutorul mosorului. Cum jumătatea mea și cu mine formăm un întreg care nu știe boabă despre pilotat parapanta, va fi un zbor în tandem cu instructorul.

     Trecem de ”cânii” ciobanilor – vreo 20 cel puțin – dar inteligenți și antrenați în a nu se obosi cu non-pericole pentru turmă… Cu excepția unuia – cel mai mic și mai gălăcios din haită. Cu mult umor și răbdare, întâlnirea cu dulăii devine o poantă bună în întreaga aventură.
     Până echipamentul este instalat, este timp să înălțăm un zmeu cu piticul nostru, pentru că vântul este numai bun și tati îl liniștește în privința zborului. Avem răgaz să admirăm dealurile mioritice care înconjoară platoul, înverzite și atât de rotunde, că te îmbie să te rostogolești pe ele la nesfârșit!
     Urmează un scurt instructaj cu 3 puncte principale: 1. nu te opri din alergat până nu ești în aer; 2. nu atinge declanșatorul care eliberează șufa de harnașament decât atunci când instructorul dă OK-ul; 3. la aterizare, aleargă - aleargă - aleargă!
    Zsiga cere acordul Autorității de Zbor (asta e ceva nou și palpitant! MIG-urile nu vor veni să ne doboare – pfau, este o ușurare!) 

    Șufa e întinsă pe mosor, cei doi zburători sunt gata. Vă las pe voi să vedeți ce a urmat, dând click pe link:

aripi de parapanta